As vrea o data si o data sa imi dau seama cum se simt sandalele mele cu mine, la fel precum as vrea sa aflu cum se simt oamenii la care tin alaturi de mine.
Mi'e frica de sentimente care merg intr'o unica directie.
Mi'ar fi teama sa iubesc daca as fii convinsa ca nu sunt iubita.
Da, spune'i egoism, spune'i lipsa de curaj, dar asa simt.
Te pot minti cu asta?! Iti pot spune ca nu am iubit niciodata pe cineva care sa ma fi urat?! Poate pentru ca am facut si asta, iti voi spune ca dragostea neimpartasita merge catre o unica directie: ura.
M'am gandit mereu, insa, ca iubirea nu cauta reciprocitate, ca iubirea ofera pur si simplu.
Da, ofera, dar cui sa ofere, daca nimeni nu vrea sa primeasca?!
Intr'un fel sau altul, un suflet care se pune pe tava e deseori de nedorit, in comparatie cu unul pentru care ar trebui sa lupti.
Nu as vrea sa credeti ca privesc iubirea intr'o maniera rece, frivola, nu e deloc asa, sau cel putin nu as vrea sa fie. Stiu bine ce si cum e cu ea, in special prin faptul ca am avut multe ocazii sa o privesc si prea putine sa o traiesc, asa ca , voi fi cu siguranta cea mai obiectiva persoana in analiza ei.
Mult timp am avut impresia ca acest “domeniu” imi este interzis ca subiect de discutie intr'o conversatie..
Pana acum ceva timp cand imi apare el.
Nu avea nimic si avea totul. Avea sclipirea sufletului, avea puterea mintii. Semana cu mine, nu din aceasta perspectiva neparat. Simplitatea lui. Asta imi lipsea! Darul de a spune ceea ce crede, suficient de convingator incat sa se inteleaga, suficient de linistit incat sa imi modific punctul de vedere, daca simt ca este necesar.
Vreau sa simta ca il inteleg, pentru ca il inteleg. Intotdeauna am inteles..
Vreau sa creada ca stiu ce simte, chiar daca nu poate sa explice in cuvinte, dar mai presus de orice, vreau sa isi dea seama ca a mai fost o copila, la fel ca el, care a trait aceleasi stari, care a zambit la fel de larg..
Deja-vu.
Asta este si ramane pentru mine..
* pentru C. si micutul din el.
